Apricity Day
Azi a fost o zi nespus de bună.
Din acelea rare, cu un soare prețios, a cărui căldură nu se compară cu cea din lunile de vară, dar care mângâie exact atât cât trebuie.
Așa îl numesc eu – soarele din lunile cu „r”.
Un soare discret si generos, care nu promite nimic spectaculos și tocmai de aceea nu dezamăgește.
Ghioceii mei, cei mai curajoși dintre toți, s-au ivit demult pe lângă zid. Îi privesc în fiecare dimineață, ca pe o formă de rezistență tăcută. Nu se grăbesc, nu cer nimic, dar sunt acolo. Știu ce fac.
Tot azi am învățat un cuvânt nou și rar în engleză: apricity.
Un cuvânt care nu se traduce ușor în română. Ar avea nevoie de o multime de cuvinte: căldura soarelui într-o zi de iarnă.
E genul de cuvânt care nu impresionează prin definiție, ci prin senzație.
Pentru că apricity nu e despre vară, ci despre cum treci iarna.
Se simte atât de fain…
Și motănelul meu știe asta. A stat toată ziua la soare, a adulmecat primăvara prin iarbă și a vânat fără succes câteva gâze hranice.
Poate despre asta va fi și acest loc.
Despre apricity.
Despre lucrurile mici care țin de cald, chiar și atunci când nu e ușor.